Centrul de cercetare CARFIB a fost constituit in anul 2009, la iniţiativa unor cadre didactice şi cercetători cu vastă experienţă știinţifică. CARBIF este parte a zonei de cercetare din cadrul Doctoral School of Finance and Banking (DOFIN), Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, a Academiei de Studii Economice București.
Centrul este implicat în proiecte de cercetare naționale și internaționale în domenii precum modelarea macroeconomică, stabilirea prețurilor activelor, politica monetară și fiscală, politica regională, modelele de creștere economică, sporirea competitivității etc. Aceste proiecte au fost finanțate de Uniunea Europeană, Banca Mondială, Academia Britanică, precum și mai multe departamente ale Guvernului României.
Centrul de cercetare are ca obiect principal de activitate cercetări fundamentale şi aplicative avansate, dar poate presta şi activităţi de consultanţă, expertiză şi alte servicii ştiinţifice. Principalele sale obiective sunt (1) facilitarea colaborării dintre cercetătorii naționali și internaționali din domeniul financiar-bancar (2) crearea și susținerea unui sistem eficient de dezvoltare a competențelor pentru cercetătorii din domeniul financiar-bancar; (3) îmbunătățirea nivelului de pregătire profesională a cercetătorilor; (4) promovarea cooperării între organizațiile de cercetare la nivel local, regional sau național.