Acțiune COST CA 18236 SHIINE la Academia de Studii Economice din București

Acțiune COST CA 18236 SHIINE la Academia de Studii Economice din București

În perioada 28-29 septembrie 2023, Academia de Studii Economice din București a găzduit întrunirea Comitetului de Management al Acțiunii COST 18236 SHIINE „Inovare Multidisciplinară pentru Schimbare Socială”. Evenimentul aduce laolaltă 41 participanți din 27 țări europene, reprezentanți din mediul academic, cu expertiză multidisciplinară. Unul dintre obiectivele critice ale întrunirii este acela de a dezvolta, în colaborare, recomandări de politici publice privind rolul instituțiilor de învățământ superior în inovarea și schimbarea socială.  În ziua de 29 septembrie 2023 a avut loc întrunirea Comitetului de Management al Acțiunii COST 18236 SHIINE „Inovare Multidisciplinară pentru Schimbare Socială”, prezidată de Dr. Katri-Liis Lepik de la Universitatea din Talin, Estonia, organizată de ASE cu suportul reprezentantului de țară în cadrul Acțiunii, Prof. univ. dr. Carmen Păunescu. În deschiderea evenimentului au luat cuvântul Prof. univ. dr. Alina Mihaela Dima, Prorector Cercetare ASE și Conf. univ. dr. Tănase Stamule, Decan al Facultății de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine. Doamna Prorector a prezentat o situație detaliată a cercetării din ASE în context internațional, cu provocări și oportunități în vederea extinderii colaborărilor cu membrii rețelei COST SHIINE. Domnul Decan a oferit participanților o perspectivă de ansamblu asupra modului în care Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine colaborează și generează impact în mediul de afaceri și socio-economic din România. Întrunirea Comitetului de Management al Acțiunii COST 18236 SHIINE de la București a avut drept scop propunerea de recomandări de politici publice privind rolul universităților și al altor actori socio-economici privind inovarea socială și generarea de impact.

Share This Story, Choose Your Platform!

October 2, 2023

Categorie: News

2023-10-02T18:14:08+03:00
Go to Top